Scandalul legat de persoana lui Mircea Beuran, unul dintre chirurgii cei mai mari din țară, în secția căruia o pacientă a suferit arsuri în sala de operație, dezvăluie vulnerabilitatea medicului în sine pentru care nici un guvern, de 30 de ani încoace, nu a fost în stare să facă nimic pentru a-i asigura protecție și condiții de lucru.
Dacă un medic mare, ca Beuran, are puterea și relațiile necesare pentru a răspunde unor acuzații grave, ce face bietul rezident care a intrat în sală și a aplicat ceea ce a învățat, de la biocid până la bisturiu? Ei bine, pe acest doctor nu-l apără nici spitalul în care se formează, dar nici ministerul care n-a fost capabil să impună reguli în unitățile sanitare acreditate.
Cât despre incidentul din sala de operație, acolo e mult de discutat. Ai vinovați când ești în stare, cum am mai spus, să elaborezi ghiduri, protocoale. În SUA, de exemplu, au loc anual între 550 și 650 incendii în sala de operație, 68% fiind din cauza electrocauterelor. E adevărat, sunt evenimente rare și acolo, dar devastatoare.
În condițiile date, americanii au făcut ce au știut ei mai bine: au adunat datele, au instruit personalul și au organizat exerciții de incendiu în fiecare lună. De asemenea, au raportat cazurile în reviste de specialitate, pentru a împărtăși informațiile, pe cale științifică, medicilor colegi.
Noi ce facem? Ce știm mai bine: vorbim mult și lăsăm lucrurile cum sunt, după ce distrugem viața unor tineri, cum se va întâmpla în acest caz.
Decredibilizarea spitalelor mari și a medicilor deopotrivă este un exercițiu foarte periculos, care ne va costa pe toți. Nu știm cine ne va trata în viitorul apropiat, dacă medicii pleacă masiv din țară, chiar dacă PSD se laudă că le-a dat salarii mari.
Poate niște ”medici desculți”, ca să luăm modelele Chinei comuniste. Altă șansă nu prea există, câtă vreme societatea actuală nu-i redă doctorului demnitatea și condițiile de a-și face profesia bine.
Termenul de ”medici desculți”, a apărut în Shanghai, în perioada revoluției culturale comuniste chineze. Aceștia lucrau laolaltă cu țăranii în orezării. Din cauza unui deficit major de personal medical, au fost luate persoane cu studii superioare din alte domenii și înscrise la cursuri medicină cu o durată de câteva luni. Cursanții au fost învățați anatomia, bacteriologia, diagnosticul bolii, acupunctura, prescrierea medicamentelor, moșit și puțină pediatrie. Adică mai puțin decât un medic de familie de pe la noi. După ce au terminat ”studiile”, ei au devenit acei ”medici desculți” care acordau asistență medicală ”calificată”. Un milion de astfel de persoane băteau drumurile Chinei prin 1965. Noi, românii, în 2020 avem 1522 de localități fără medic de familie.
Acum, încercările de decredibilizare a medicilor nu mai aparțin presei, cum s-a tot spus, ci chiar instituțiilor statului, care se grăbesc să rezoneze cu opinia publică. Numai că atunci când te referi la un subiect atât de important și delicat, ca medicina, ar fi indicat să fii bine documentat.
Am ajuns la momentul zero, în care statutul și credibilitatea medicului trebuie urgent rezolvate.
Dacă vom continua bagatelizarea acestei meserii sau, mai rău, dacă sănătatea va fi gestionată clientelar și populist, vom intra într-o criză de personal medical calificat fără precedent. Poate ireversibilă.