„Sunt cazuri izolate și eu cred că așa vor rămâne. Două lucruri ar fi importante de spus încă de la început: o dată că, spre deosebire de virusul SARS-CoV-2, la variola maimuței vorbim de o transmitere care se face cu mare dificultate de la om la om. Al doilea lucru, nu e nimic nou. Dacă nu știți, vă spun eu că din 1958 vorbim de variola maimuței și că în 1970 a fost primul caz la om. Ce e diferit în această perioadă este că în afara Africii nu avem cazuri izolate sau nu sunt atât de rare. Sunt ceva mai multe și e motivul pentru care atenția noastră a tuturor se îndreaptă către aceste cazuri.
Aș mai face o precizare. Faptul că e o boală cunoscută și că în general sunt forme ușoare nu înseamnă că n-ar trebui să fim prudenți, ca o discuție generală. În principiu, în raport cu bolile infecțioase, cred că tot timpul ar trebui să gândim în acest fel”, a declarat medicul Adrian Marinescu.
Luni, s-a înregistrat primul caz de variola maimuței diagnosticat în România. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, din București. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator.