”Nu și-a dat seama de acest pericol de a interacțional cu unul care i-a strigat nimicule, deși el a recționat. Nu și-a dat seama de pericolelele care vin din aceasta prezența fizică pe care azi nu o mai recomandă nimeni. Chestiunea asta cu doi ani de guvernare a creat această imagine a lui ca fiind un fel de Ceaușescu, fiind un fel de dictator”, a afirmat Vasile Dâncu.
După ce a analizat eşecul lui Liviu Dragnea la vârful PSD, Vasile Dâncu a spus şi pe umerii cui pică acum redresarea social-democraţilor.
”E nevoie ca Viorica Dăncilă să fie sprijinită în acest moment. Parditul trebuie să stabilească în ce crede, să stabilească valorile în care crede. Asta e foarte important”, a completat Vasile Dâncu.
Fostul vicepremier a criticat și dorința unor social-democrați de a amâna deciziile importante.
”Nu cred că ar trebui făcut congresul așa cum spun unii din partid după alegerile prezidențiale”, a mai spus acesta, spunând că nu este decât o prelungire a crizei.
”După părerea mea e o greșeală. Congresul trebuie făcut foarte repede”, a mai afirmat Vasile Dâncu.