Datele unui sondaj INSOMAR prezentat în exclusivitate de Realitatea PLUS și realitatea.net arată dimensiunea reală a dezastrului.
Potrivit sursei citate, în ciuda sprijinului declarat al președintelui Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, aspirant la funcția de președinte al PNL, nu are nicio șansă în lupta cu actualul lider liberal, Ludovic Orban, cel care ar câștiga alegerile cu un scor zdrobitor: peste 61%.
Interesant este că, potrivit aceluiași sondaj, în opinia românilor, în alegerile pentru conducerea PNL sunt implicate, din umbră, și Serviciile.
La întrebarea "Credeţi că serviciile secrete sunt implicate în alegerea Preşedintelui PNL?", peste 40% dintre cei chestionați au răspuns afirmativ.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1030 de respondenţi, din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste, eroarea fiind de plus – minus 3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Datele au fost colectate pe baza chestionarului online, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă.
Validarea eşantionului s-a realizat pe baza ultimelor date INS.
Citește și: