S.C. METROREX S.A. a atribuit în data de 10.03.2015 contractul pentru prestarea Serviciilor de informare şi publicitate aferente proiectului major “Linia de Metrou Magistrala 5: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei” către operatorul economic S.C. PROMO MEDIA S.R.L. în urma unei proceduri de licitaţie deschisă.
Precizăm că operatorul economic care a fost declarat câştigător al procedurii a prezentat documente care susţin îndeplinirea cerinţelor de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire. Totodată, menţionăm că S.C. PROMO MEDIA S.R.L. se încadrează în categoria Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, depunând în acest sens documentele prevăzute de legislaţia în domeniu, iar conform art. 16, alin. (2) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, “Întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii”
După declararea câştigătorului procedurii de licitaţie deschisă cu fază finală de licitaţie electronică, nu au existat contestaţii din partea celorlalţi participanţi.
S.C. PROMO MEDIA S.R.L. a prezentat documente din care să rezulte îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară, depunând în acest sens copie după contractele încheiate cu Municipiul Oneşti, Judeţul Satu Mare, Municipiul Iaşi, Comuna Baru – Judeţul Hunedoara, Asociaţia Q-Professionals – Judeţul Suceava, însoţite de documente emise / contrasemnate de beneficiari, din care rezultă îndeplinirea cerinţei, prin care s-a solicitat valoarea minimă cumulată de 330.000 lei.
În cadrul documentelor depuse pentru participarea la procedura de achiziţie, S.C. PROMO MEDIA S.R.L. a prezentat o descriere a modului în care va îndeplini cerinţele caietului de sarcini, corespunzator obiectului contractului de servicii, respectiv a prezentat detaliat metodologia propusă pentru prestarea serviciilor (corespunzător fiecăreia dintre activităţile specifice de informare şi publicitate).
Proiectului major “Linia de Metrou Magistrala 5: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei” se încadrează în Programul Operaţional Sectorial –Transport.
Atât reglementările Comisiei Europene cât şi cele ale Ministerului Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Transport impun ca fiecare proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile să se supună regulilor privind promovarea proiectelor prin informare şi publicitate pe tot parcursul desfăşurării acestora.
Procedura de licitaţie deschisă s-a desfăşurat în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectând în acelaşi timp prevederile Ordinului Ministrului nr. 1438/20.11.2013 şi a Ordinului 1674/18.12.2014 dar şi a Manualui de Identitate Vizuală pentru Programul Operaţional Sectorial „Transport”, ediţia II – ianuarie 2012.