"Noi suntem într-un moment foarte complicat. Noi ca țară. Politicienii nu o să spună asta, pentru că, în mod evident, vinovat e cel de la volan care te-a adus prin gropi. Și dacă îi vedem, sunt tot ăia. Că indiferent cât am puncta noi originea răului în România, pe cei care candidează astăzi îi găsim și acum 10 ani, și acum 15 ani, și dacă nu-l găsim pe Iliescu, găsim emulii săi sau unii care îl imită. În aceste condiții, vreau să fac un apel în această situație critică a României, românii care nu se informează, românii care se simt mai slab pregătiți, ca să nu zic proști, care sunt indiferenți la soarta comunității, mai bine să se gândească să nu meargă la vot, pentru că mai rău fac. N-am spus niciodată lucrul acesta, dar noi avem din ce în ce o masă mai mare de oameni care se entuziasmează prea ușor în necunoștință de cauză. Nu am nimic cu cei care, informați fiind, pot să greșească conform raționamentelor lor, dar să facă efortul de informare. La noi românii nu se mai informează, doar se revoltă. Și dacă mai sunt și activi din punct de vedere electoral, nasc niște monștrii. Din acest entuziasm sau din această revoltă, de la caz la caz, se nasc niște monștrii politici. Și de aceea românii ce nu se informează mai bine să nu meargă să voteze", a spus consultantul politic.
Cozmin Gușă a subliniat faptul că românii nu mai sunt interesați să se informeze, iar acest lucru se vede în audiențele TV.
"Putem să avem mase de români care votează în cunoștiință de cauză, care doresc să se informeze, dar uitați-vă la audiențe. O să vedeți că audiențele show-urilor de divertisment, mai mult sau mai puțin porcoase, mai mult sau mai puțin promovând subcultura, acestea atrag publicul românesc, din păcate. Iar emisiunii de tip educativ în care oamenii, intelectualii, de exemplu, încearcă să rezolve problemele zilei, să ofere soluții, au din ce în ce mai puțină audiență. Și chiar și televiziunile de știri sunt într-o competiție de tabloidizare, pentru că altfel n-ar mai putea rezista, pentru că banii se iau în funcție de publicitate. Iar aici este cea mai mare crimă pe care au făcut-o sociologii, pentru că măsluit sondajele de audiență la foarte multe dintre entitățile media, tocmai ca să meargă mai departe doar cele care trebuie", este de părere consultantul politic.
Acesta a explicat că Parlamentul României de astăzi nu se va schimba în bine odată cu venirea noilor parlamentari.
"Deci, legat de votanți, am spus acum vreo două săptămâni că o proporție mare din masa de votanți din România s-a îndobitocit. Însă, să stăm liniștiți că nu e vorba numai de România, dacă ne uităm în SUA vedem și acolo o masă largă îndobitocită. Și din nefericire asta este epoca. Numai că acolo sistemul este așezat, partidele sunt consolidate, iar acolo nu se permit derapaje cum sunt posibile în România de la o zi la alta. Acest Parlament pe care îl avem în imagini astăzi nu se va popula cu mulți oameni noi, dar oricum cei care vor veni vor fi la fel de determinați să schimbe cu totul sensul lucrurilor și nu-l schimbă în bine. Îl vor schimba într-o direcție în care sponsorii lor politici, mă refer la greii partidului, vor trata sarcini exacte pentru ca oamenii care au mai sapat la anticorupție, oamenii care au mai dorit să mai facă curățenie să nu mai poată să facă acest lucru, pentru că s-a dovedit periculos, ba chiar mortal, din punct de vedere al pierderii libertății pentru destui și, practic, blocada se va instala în noul Parlament. Iar tristețea este că niciun partid nou nu va putea să-și facă masa critică", a conchis Cozmin Gușă.