Niciuna dintre firmele grupului nu este implicată în dosarul Microsoft.
Vehicularea în spaţiul public a unor informaţii false provoacă un risc evident de lezare a reputaţiei, situaţie în care adresăm un apel cu privire la reflectarea exactă şi responsabilă a acestui subiect.
NIRO INVESTMENT este un grup de firme 100% private, româneşti, care nu au derulat niciodată afaceri cu statul român, direct sau prin intermediari. Toate programele sale de afaceri şi investiţii realizate în cei peste 20 de ani de existenţă au fost dezvoltate în integralitate în mediul de afaceri privat.
NIRO INVESTMENT a implementat, încă de la înfiinţarea sa în anul 1993, un mare număr de proiecte antreprenoriale de succes în România şi a devenit un membru important al economiei şi societăţii româneşti.
Principalele firme ale grupului au fost declarate de către Ministerul Finanţelor Publice, Mari Contribuabili la Bugetul de Stat, achitând numai în ultimii 10 ani peste 375 milioane RON sub formă de taxe şi impozite. Această certificare demonstrează rolul important pe care firmele noastre îl ocupă în economia românească, cât şi îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor faţă de stat.
Prin proiectele sale de afaceri, NIRO INVESTMENT - cu cei 600 de salariaţi şi peste 5.000 de colaboratori - a creat direct şi indirect peste 25.000 de locuri de muncă, în special pentru categoriile sociale cu venituri mici şi a generat apariţia a mii de întreprinderi mici şi mijlocii la nivel naţional. NIRO INVESTMENT a contribuit la apariţia şi dezvoltarea unor comunităţi multiculturale.
Programele de investiţii cu o valoare de peste 1,1 miliarde RON s-au concretizat în proiecte comerciale, rezidenţiale, industriale şi turistice, cu o suprafaţă construită de peste 280.000 metri pătraţi, realizate atât din veniturile proprii cât şi prin contractarea de credite bancare.
Ȋn cei peste 20 de ani de existenţă, firmele grupului NIRO şi-au achitat întotdeauna integral şi la termen obligaţiile de plată către stat, instituţiile creditoare şi partenerii săi de afaceri.
Grupul de Firme NIRO este un membru important şi activ al societăţii româneşti prin sutele de programe cu impact social pozitiv care au însumat doar în ultimii 10 ani peste 35 milioane de RON şi au condus la sprijinirea comunităţilor locale aflate în dificultate, a categoriilor sociale defavorizate, a numeroase fundaţii şi asociaţii, a şcolilor, tinerilor supradotaţi, a performanţelor artiştilor şi sportivilor români.
Consiliul de Administraţie
S.C. NIRO INVESTMENT S.A.