În perioada în care activitățile de învățământ superior s-au desfășurat exclusiv online, studenții Universității Spiru Haret au beneficiat de toate avantajele celei mai performante platforme educaționale din lume. Liderul indisputabil în domeniul E-learning este platforma Blackboard, dezvoltată de cea mai puternică instituție mondială, în domeniul serviciilor și tehnologiei educaționale, cu peste 100 de milioane de utilizatori globali.
Universitatea Spiru Haret folosește platforma Blackboard încă din 2006. În acești ani, aproape 100 000 de utilizatori au accesat peste 10 000 de cursuri publicate de către cadrele didactice ale universității.
Acest lucru este deosebit de important, având în vedere că admiterea la Universitatea Spiru Haret pentru studiile de Licență și Masterat se organizează online în anul universitar 2020-2021.
Cu o interfaţă prietenoasă şi uşor de utilizat, Blackboard permite derularea activităţii didactice în baza logării cu contul personal. Studenţii au acces la cursuri şi materiale suport atât în format text, cât şi sub formă de fişiere audio-video cu grafică atractivă, precum și la informaţii privind orarul, programarea examenelor sau notele obţinute.
La nivel de evaluare, platforma Blackboard oferă posibilitatea testării şi monitorizării computerizate a activităţii fiecărui student. Astfel, studenţii au de rezolvat aplicaţii, de creat eseuri sau de parcurs grile de evaluare pe durata întregului semestru, existând inclusiv posibilitatea de a susţine examenele de licență cu ajutorul platformei.
“Sunt bucuroasă că ne putem continua studiile și putem participa la cursuri online. Studenții au primit soluțiile necesare în cel mai scurt timp posibil — Platforma Blackboard, pusă la dispoziție de către Universitatea Spiru Haret. Astfel, putem continua să ne pregătim, să ne formăm și să învățam; cu ajutorul platformei Blackboard avem acces cu ușurintă la cursuri și la teme. Sunt recunoscătoare pentru susținerea universității și a profesorilor care ne sunt alături și abia aștept să ne revedem cu bine în sălile de curs!”, ne spune Cătălina Vișan, studentă în anul III la Facultatea de Litere București din cadrul Universității Spiru Haret.
În iulie 2020, platforma Blackboard a pus la dispoziția Universității Spiru Haret ultima versiune de software (3800.0.3), cu toate actualizările funcționale care includ o interfață modernă, mai intuitivă și module suplimentare ce asigură o desfășurare optimă a procesului educațional.
Despre Universitatea Spiru Haret
La 19 ianuarie 1991 a luat fiinţă Fundaţia România de Mâine, instituţie social-umanistă de cultură, ştiinţă şi învăţământ cu caracter nonprofit, potrivit prevederilor Legii pentru persoanele juridice nr. 21/1924 şi, în cadrul acesteia, Universitatea Spiru Haret.
- Peste 325.000 de români au absolvit Universitatea Spiru Haret
- 3 din 4 absolvenţi USH sunt angajaţi în domeniul pe care l-au urmat pe perioada studiilor
- 5 centre universitare proprii în București, Brașov, Câmpulung Muscel, Constanța și Craiova
- 14 facultăţi
- 42 programe de studii universitare de Licenţă
- 31 programe de Masterat
- 45 programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă acreditate sau autorizate să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale
- 402 de cadre didactice ce dețin titluri universitare și doctorate în domeniu.