Ce minister consideraţi că ar trebui să primească cei mai mulţi bani din bugetul de stat?
Aşteptăm răspunsurile dumneavoastră pe martorocular@realitatea.net sau pe pagina de facebook a portalului nostru de ştiri, la secţiunea comentarii.
La estimarea cheltuielilor bugetului, Executivul a avut în vedere măsurile care au fost adoptate atât de către Parlament, cât şi de Guvern în acest an şi care au ca efect, în anul 2016, majorarea cheltuielilor bugetare cu circa 13 miliarde de lei.
Astfel, cheltuielile de personal sunt estimate la 57,25 miliarde lei (reprezintă 22,7% din total cheltuieli), în creştere cu 10,4% faţă de anul curent, ponderea acestora în PIB avansând de la 7,3% la 7,7%, iar ponderea în totalul veniturilor va reprezenta 24,8%, de la 22,7%. Acestea includ toate creşterile salariale aprobate în cursul anului curent.
Totodată, vor creşte cheltuielile cu sănătatea cu 3,12 miliarde lei, respectiv 13,5%, de la 28,04 miliarde lei în programul rectificat pe 2015 la 31,17 miliarde lei, astfel că ponderea acestora în PIB va urca de la 4% la 4,2%, iar în totalul veniturilor de la 12,3% la 13,5%.
Cheltuielile pentru educaţie au fost majorate cu 2,37 miliarde lei, respectiv 9,6%, la 26,99 miliarde lei. Ponderea în PIB va creşte cu 0,1 puncte procentuale, la 3,6%, iar în veniturile bugetare va urca de la 10,8% la 11,7%.
Cele de asistenţă socială, inclusiv pensiile, vor creşte cu 4,6%, la 79,37 miliarde lei, reprezentând 31,5% din totalul cheltuielilor. Ponderea acestora în PIB va coborî de la 10,8% la 10,6%, însă raportat la veniturile bugetului ponderea creşte cu un punct procentual, la 34,4%.
Executivul a alocat cheltuieli de apărare mai mari cu 1,3 miliarde lei, astfel că alocarea ajunge la 1,7% din PIB, de la 1,4% în bugetul pe 2015 rectificat, iar ponderea în totalul veniturilor creşte de la 4,6% la 5,5%.
De asemenea, Guvernul a alocat pentru cercetare 2,67 miliarde lei, în creştere cu 14% faţă de bugetul rectificat pe 2015, iar ponderea în PIB va spori cu 0,1 puncte, la 0,4%.
Pentru fonduri europene, au fost distribuite 6,6 miliarde lei pentru exerciţiul 2014-2020 şi peste 4 miliarde lei pentru finalizarea proiectelor curente.
Pentru dezvoltare regională au fost majorate fondurile cu un miliard de lei reprezentând angajamente suplimentare pentru reabilitarea şcolilor.
De asemenea, cheltuielile bugetate iau în calcul majorarea salariilor cu 10% pentru categoriile de personal care n-au beneficiat de creşteri de salarii în cursul acestui an.
Cheltuielile de investiţii se majorează cu aproape 12%, de la 33,71 miliarde lei (cât reprezintă execuţia preliminată pe 2015) la circa 37,69 miliarde lei, ocupând 15% în totalul cheltuielilor. Ponderea investiţiilor în PIB se apreciază de la 4,8% la 5%, iar cea în totalul veniturilor de la 14,5% la 16,3%.