Zgonea a spus, într-o conferinţă de presă, că investiţia Deutsche Bank în România arată că ţara noastră devine interesantă investiţional pentru toată lumea.
"Mesajul Deutsche Bank este că România devine interesantă investiţional pentru toată lumea pentru că a făcut un mixt de politici publice unic în Europa de Est şi a demonstrat că nu austeritatea, promovată de guverne de dreapta, este soluţia în Europene şi în România ca să devenim actori globali", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
El a fost întrebat dacă prin această declaraţie a lăsat să se înţeleagă că Deutsche Bank nu este de acord cu politica guvernului condus de Angela Merkel, el a răspuns: "Da, dacă investeşte în România".
"Ştiu cine e Deutsche Bank. Dacă investeşte aici înseamnă că e un mediu favorabil şi pentru Germania şi pentru România", a spus Zgonea.
Deutsche Bank a inaugurat la începutul lunii mai în Bucureşti, în urma unei investiţii de zece milioane de euro, un centru unde vor fi angajaţi 500 de salariaţi până în 2016, de la 65 în prezent, şi vor fi create aplicaţii software pentru operaţiunile trezorerie şi managementul riscului de credit ale băncii germane.
Prezent la eveniment, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a afirmat că Deutsche Bank va beneficia de un ajutor de stat pentru centrul tehnologic din Pipera, în baza unei scheme aprobate la finele anului trecut pentru dezvoltarea investiţiilor în tehnologie şi crearea de locuri de muncă.
Deutsche Bank va primi, astfel, în mod gradual, un ajutor de stat de 15,69 milioane euro pentru crearea a 500 de noi locuri de muncă.
Potrivit lui Voinea, investiţia Deutsche Bank va aduce la buget în următorii cinci ani circa 50 de milioane euro din taxe şi impozite.