"Trebuie să fim uniţi, să strângem rândurile. Am mai păţit acest lucru în foarte mulţi ani când nu am fost la guvernare", a spus Zgonea.
Întrebat dacă în şedinţa de grup s-a discutat despre majoritatea necesară trecerii noului Guvern, Zgonea a evitat să răspundă, precizând doar: "Stăm bine".
Zgonea a precizat că nu are ce să le reproşeze deputaţilor social-democraţi din punctul de vedere al prezenţei la plen, având în vedere că marţi au fost mai mulţi social-democraţi la vot decât au fost când atunci când s-a depus jurământul.
"Deci mergem foarte bine", a spus Zgonea.
El a precizat că a adresat rugămintea colegilor săi de la PSD de a dezbate în continuare în comisii amendamentele depuse de deputaţii PNL, chiar dacă PNL a intrat în opoziţie.
"I-am rugat ca amendamentele colegilor să fie dezbătute în comisii, chiar dacă sunt azi în opoziţie cei de la PNL. Să nu uităm că programul de guvernare şi angajamentele făcute în faţa instituţiilor europene sunt făcute împreună cu colegii şi, dacă au amendamente, să le păstreze", a spus Zgonea.
El a mai arătat că le-a spus deputaţilor PSD că niciun coleg de-al lor nu va fi dat afară în urma intrării PNL în opoziţie.
"Le-am spus că nu va fi dat afară niciun coleg nici dacă e secretar de stat, nici dacă e secretar general al Guvernului sau al ministerului şi că până la urmă să-şi păstreze angajamentele, să cheme secretarii de stat, să dezbată fiecare proiect de lege şi mergem înainte pe ceea ce ne-am angajat să suţinem Guvernul Victor Ponta", a spus Zgonea.