Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar inițiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere în data de 31 ianuarie. El a primit avize favorabile de la Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.
La acest proiect de lege, președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, a depus o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar și pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parțial, cu trei ani, pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.
De asemenea, se grațiază parțial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parțial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.
Șerban Nicolae consideră că de proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.