Reprezentanții forțelor de ordine care vor asigura paza Papei Francisc pe durata vizitei la București iau legătura în aceste zile cu administratorii și locatarii imobilelor aflate pe traseul pe care îl va străbate cel de-al doilea Papă care vizitează țara noastră după Papa Ioan Paul al II-lea în 1999.
Măsurile de securitate sunt foarte stricte, din informațiile realitatea.net. Astfel, administratorii și locatarii au fost înștiințați, printre altele, că nu au voie să iasă pe balcon în timp ce papa-mobilul va ajunge în dreptul locuințelor aflate pe traseul oficial.
De exemplu, bulevardul Aviatorilor, parte a traseului Papei Francisc în București, va fi atent monitorizat în zilele respective.
De asemenea, potrivit informațiilor obținute de jurnalistul realitatea.net Cristian Otopeanu, forțele de ordine care inspectează imobilele au anunțat locatarii că este foarte posibil ca oamenii care asigură securitatea să fie prezenți și în interiorul clădirilor, în momentul în care Papa Francisc traversează respectiva zonă.
Securitatea vizitei înaltului oaspete va fi asigurată prin colaborarea instituțiilor abilitate: SRI, MAI, SIE, SPP, STS și MApN.
CINE VREA SĂ PARTICIPE LA EVENIMENT TREBUIE SĂ SE ÎNSCRIE DOAR ONLINE, PÂNĂ PE 30 APRILIE | UPDATE | TERMENUL A FOST PRELUNGIT PÂNĂ PE 15 MAI
Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie în Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Bucureşti, pe 31 mai. Cine vrea să participe la eveniment, dar și pe străzile din jurul catedralei, trebuie obligatoriu să intre pe site-ul www.inscrieri.papalabucuresti.ro și să se înregistreze. Numai cei care vor face acest lucru vor avea acces.
Înscrierile sunt deschise doar până pe 30 aprilie.
Potrivit informațiilor oficiale, "zonele special amenajate vor fi demarcate prin puncte de acces gestionate în colaborare cu forţele de ordine, care vor solicita participanţilor un control de securitate în vederea accesului, la momentul sosirii acestora, în perimetrele respective. În urma înscrierii pe site, oamenii vor primi gratuit un bilet de acces personalizat cu cod de bare, care va cuprinde toate detaliile despre zona/punctul de acces unde vor fi repartizaţi. Ulterior înscrierii vă vom comunica perioada şi modalitatea pentru primirea / ridicarea acestor bilete".
20.000 de oameni estimează organizatorii că se vor afla în zona de lângă Catedrală, pe 31 mai.
UPDATE | 30 aprilie | Termenul a fost prelungit! Cei care doresc să participe la Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Iosif, pe care Papa Francisc o va prezida pe 31 mai, se pot înscrie până pe 15 mai.
PROGRAM PAPA FRANCISC ÎN ROMÂNIA
Papa Francisc efectuează o vizită oficială în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.
În dimineața zilei de vineri, 31 mai, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre Bucureşti, iar în jurul orei 11:30 va ateriza pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni. Apoi, Papa Francisc se va deplasa la Palatul Cotroceni, unde se va vedea cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.
În jurul orei 15:45, Papa Francisc va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei.
Ulterior, Papa Francisc va merge şi la noua Catedrală Ortodoxă, apoi va ţine Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.
Sâmbătă, 1 iunie, Papa Francisc va pleca cu avionul spre Bacău, apoi va ţine Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Şumuleu – Ciuc. De aici, va ajunge la Iaşi, unde, în jurul orei 17:25, va vizita Catedrala catolică.
Apoi, va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi.
În jurul orei 19:00, Pap Francisc revine la Bucureşti, cu avionul.
Duminică, 2 iunie, Papa Francisc va decola spre Sibiu şi va fi transferat cu elicopterul la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj.
Papa va pleca din România duminică, 2 iunie, în jurul orei 17:30, de pe aeroportul din Sibiu.
Pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.
.