Ce priorităţi are Senatul
Senatorii își vor îndrepta atenția, printre altele, asupra unor acte normative care nu au fost finalizate în sesiunea trecută, printre care propunerea legislativă pentru modificarea Legii administrației publice locale 215/2001, inițiată de PSD, potrivit căreia hotărârile referitoare la patrimoniul unităților administrativ-teritoriale (UAT) să fie adoptate de consiliile locale și județene cu votul majorității simple a consilierilor în funcție.
Un alt proiect pentru care Comisiile de specialitate au acordat raport favorabil cu amendamente, dar care nu a intrat în dezbaterea plenului din cauza disputelor generate este cel inițiat de parlamentarii UDMR prin care ziua de 15 martie este consacrată ca sărbătoare a comunității maghiare din România, urmând ca angajaților maghiari să li se acorde o zi liberă pentru a participa la manifestări.
Traseul legislativ al inițiativei cetățenești privind redefinirea familiei în Constituție, adoptată de Camera Deputaților, nu a fost finalizat în Senat. Proiectul de act normativ va fi dezbătut de Senat în sesiunea din toamnă, președintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu, estimând, la sfârșitul lunii mai, că referendumul pentru această revizuire a Legii fundamentale se va organiza tot în toamnă. Deși procedura de alegere a doi reprezentanți ai societății civile în CSM a fost demarată în noiembrie 2016 și reluată pe 13 martie 2017, Senatul nu a decis încă în privința numirii celor două persoane în CSM.
Astfel, Camera superioară a Parlamentului trebuie să ia o decizie, în această sesiune, în privința celor două funcții din CSM, în prezent fiind 12 persoane care și-au depus candidatura. De asemenea, senatorii trebuie să se pronunțe și asupra solicitării DNA privind încuviințarea urmăririi penale față de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul. Această solicitare ar putea fi discutată vineri, la începerea sesiunii, în Biroul permanent al Senatului.
Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviințeze sau să respingă solicitarea.
Pe 25 august, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.
Proiectele de la Camera Deputaţilor
Și Camera Deputaților are de dezbătut, în această sesiune, mai multe proiecte de lege rămase restante, cel mai controversat fiind proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, adoptat tacit de către Senat.
Proiectul a fost îndelung dezbătut de senatori, mai întâi modificat în Comisia juridică, pentru ca mai apoi să se renunțe la aceste modificări, după ce președintele Camerei Deputaților, social-democratul Liviu Dragnea, le-a criticat. Ca urmare, proiectul a trecut tacit de Senat, în varianta venită de la Guvern. Prima sesiune a anului s-a încheiat înainte ca deputații din Comisia juridică să se pronunțe și să întocmească un raport care să fie, trimis, ulterior, plenului.
Legea lobby-ului mai constituie o problemă de rezolvat, la Comisia juridică a Camerei Deputaților aflându-se mai multe proiecte pe această temă. De asemenea, proiectul legii tuberculozei va intra în dezbaterea Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaților și apoi în plen.
Mai sunt o serie de proiecte adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, și care urmează să fie dezbătute de Camera Deputaților, ca for decizional, cum ar fi cele referitoare la creșterea plafonului de scutire de TVA, eliminarea mai multor comisioane aferente conturilor bancare de bază ale românilor, extinderea obligației magazinelor de a accepta plăți cu cardul.
* Senatorii și deputații trebuie să se pronunțe în această sesiune și cu privire la o serie de ordonanțe și proiecte de lege adoptate sau aflate în lucru la Guvern.
Proiectul de lege referitor la Fondul Suveran de Dezvolare și Investiții este unul dintre acestea, premierul Mihai Tudose afirmând că urmează să fie trimis în septembrie, în Parlament, după o ultimă discuție la nivel politic în PSD.
Un alt proiect important se referă la modificarea legilor Justiției, prezentat de ministrul Tudorel Toader și care a ajuns joi la Consiliul Superior al Magistraturii pentru un aviz consultativ. După primirea avizului de la CSM, proiectul va fi supus aprobării în ședința de Guvern, iar apoi va fi trimis spre dezbatere Parlamentului, a anunțat ministrul Tudorel Toader.
Modificarea legii pensiilor va ajunge la Parlament până la 1 octombrie și va fi dezbătută mai întâi de Senat și, apoi, în Camera Deputaților, ca for decizional. Președintele Comisiei pentru muncă, social-democratul Adrian Solomon, a spus că proiectul trebuie finalizat până la începutul anului viitor.