''Da, (Victor Slav-n.r.) a anunţat, a confirmat că se înscrie în PRU. Victor Slav şi-a manifestat intenţia de a se alătura PRU şi fiind prieten vechi cu colegul meu, deputatul MihaI Sturzu, l-a contactat şi noi am fost foarte bucuroşi să îl primim în rândul nostru pentru că este un nume important şi vine în PRU mânat de o cauză pe care o susţinem, stoparea defrişărilor ilegale'', a declarat preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, scrie Mediafax.
El a afirmat că Victor Slav este o persoană publică apreciată de foarte mulţi oameni.
Întrebat dacă soţia lui Victor Slav se va alătura şi ea PRU, Diaconu a afirmat că nu ştie ca Bianca Drăguşanu să-şi fi manifestat această intenţie.