Liderul Pro România Victor Ponta a spus sâmbătă, la România Tv, cu privire legea pensiilor, care a picat săptămâna aceasta în Senat, că nu există acești bani și că nu și-ar dori ca legea pensiilor să fie votată la Camera Deputaților în campania electorală din toamnă, făcând trimitere la Legea 221 din 2008 prin care se măreau salariile profesorilor cu 50%.
„Pentru ce a promis dna Vasilescu, categoric nu. Nu există acești bani și nu ai cum să-i obții într-un timp atât de scurt. Pentru că de tăiat de unde să mai tai? A, dacă în loc de 27 de miniștri rămâi cu 15, dacă în loc de 1.300.000 de funcționari rămâi cu 800.000, sigur, dar ești dispus să faci chestia asta? Eu nu cred că cineva de la PSD este dispus să facă chestia asta. (...) Probabil, Șerban (c.n. Șerban Nicolae, liderul de grup al PSD din Senat) era ocupat cu campania în partid și nu i-a mai organizat. Nu știu! O să vină la Cameră. La Cameră oricum se mută în septembrie, octombrie. Vă spun un lucru. Eu nu aș vrea să votăm o Lege a pensiilor în campanie electorală. Îmi aduc aminte în 2008 când am votat legea cu profesorii. Am votat-o în campanie electorală și a venit cineva și ne-a zis: vedeți că nu aveți bani nici de salariile actuale, nu să le dublați. Nu, toată lumea. Dublarea salariilor! (...) Toți știam că nu sunt bani pentru asta. Deci, eu nu aș vrea să votăm o lege a pensiilor în octombrie, noiembrie, când este campanie electorală.”, a spus Victor Ponta, la România Tv.