VICTOR PONTA. "Cu candidatura, lucrurile din punctul meu de vedere sunt destul de clare. Prima opţiune este refacerea USL şi un candidat comun alături de liberali. Dacă nu există această variantă şi nu va fi din cauza noastră, atunci a doua variantă este aceea de a sprijini unul din candidaţii care sunt doriţi de poporul român, nu de PSD sau PC sau UNPR şi aici lista deja e foarte scurtă: Mugur Isărescu, dacă va dori să candideze, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu şi de la noi din partid, atât cât mă uit, domnul Geoană şi cu mine suntem cei care putem candida cu şanse", a spus VICTOR PONTA.
El a precizat că PSD va decide pe cine susţine sau sprijină la prezidenţiale după 25 mai, data europarlamentarelor.
"Cine va fi acest candidat? Cel care e dorit de români şi vom stabili lucrul acesta după 25 mai”, a spus Ponta, care a arătat că nu îşi doreşte să intre în cursă pentru prezidenţiale, ci să rămână prim-ministru, aşa cum s-a angajat.
El a arătat că PSD va stabili din acest număr foarte restrâns de persoane cine va fi candidatul, doar în situaţia în care nu se reface USL.
VICTOR PONTA a spus că preşedinţia Senatului trebuie să revină unui candidat pe listele USL, dar din zona liberală.
"Dacă cumva vom ajunge la concluzia că va fi candidat la prezidenţiale de centru-stânga, fie domnul Oprescu, fie eu sau domnul Geoană, atunci inevitabil premierul va trebui să reflecte o gândire de centru-dreapta, pentru că noi avem nevoie pentru a face o tranziţie cât mai uşoară de la regimul Traian Băsescu către un regim echilibrat, democratic, de o reprezentare în actul puterii a cât mai multor cetăţeni şi gândiri", a spus Ponta.
VICTOR PONTA a arătat că, dacă există un alt canditat, dintre cei enumeraţi, care are şanse clare să câştige, el îl va susţine "cu toată inima".
"Eu pot lucra ca premier cu un preşedinte cum e Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu sau chiar şi Mircea Geoană", a spus VICTOR PONTA.