"În pofida unor declaraţii uşor inflamate din partea celor două partide, culminând cu nişte accente patriotarde de genul «PDL nu e de vânzare», eu spun că fuziunea merge mai departe şi astfel de declaraţii eu zic că ar trebui să nu le mai rostologim în spaţiul public, ci să le analizăm în interiorul partidelor, mai ales că avem acum comisii de negociere şi să le rezolvăm pe plan intern. Conducerile celor două partide şi echipele de negociere - fiindcă PNL are acum altă echipă de negociere din care face parte LuLudovic OrbanTeTeodor AtanasiuEduard Helvig, deci oarecum s-a schimbat echipa noastră - s-au întâlnit marţi cu echipa de negociere a PDL şi, oarecum, s-a intrat în calendarul fuziunii", a declarat Stelian Dolha, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa.
El a adăugat că, până la alegerile prezidenţiale, se va merge pe alianţă electorală, urmând ca după scrutin să se intre "pe repede înainte" în procesul de fuziune, aşa cum "e normal şi corect".
"Până atunci, primul pas trebuie să îl facem noi, liberalii, fiindcă am avut congres şi avem doi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi, în două-trei săptămâni, trebuie să ne desemnăm candidatul care va intra în competiţia PNL-PDL. La începutul lui august, cel târziu la mijlocul lunii august, vom avea desemnat candidatul comun la alegerile prezidenţiale. De ce nu se poate face fuziunea până atunci? Din motive juridice, procesul fiind unul anevoios şi ar afecta organizarea alegerilor prezidenţiale şi această analiză care a dus la realizarea unei alianţe electorale până la alegerile prezidenţiale cred că este cea mai înţeleaptă", a declarat Dolha.
În ceea ce priveşte desemnarea candidatului PNL pentru alegerile prezidenţiale, Stelian Dolha a spus că acesta va fi ales în urma unei măsurători sociologice.
"Eu mă bucur că azi PNL are doi candidaţi redutabili, care mâine pot fi preşedinţi model ai României, preşedinţi emblematici. Va fi o măsurătoare sociologică şi aşa va fi ales", a adăugat el.
Întrebat dacă nu e prea târziu ca alianţa PNL-PDL să anunţe candidatul până la mijlocul lunii august, Stelian Dolha a spus: "Nici PSD nu l-a anunţat. E Ponta «răzgândeanul»? Numele lui e vehiculat doar".
Vicepreşedintele PNL a spus că îşi doreşte ca liberalii să aibă cel mai bine plasat candidat şi să-l impună pentru scrutinul din toamnă.
"Eu îmi doresc din tot sufletul ca PNL să dea candidatul pentru alegerile prezidenţiale, ca liberal autentic îmi doresc asta", a adăugat Stelian Dolha.