Preşedintele PSD Olt a admis că în partid sunt „discuţii, păreri diferite”.
„Vreau să fiu foarte sincer. Toate problemele pe care le avem în partid – sunt opinii, sunt păreri, sunt personalităţi foarte multe – le discutăm în partid. Pe această cale, eu fac un apel la unitate către toţi colegii noştri din judeţ, din toată ţara. Am promis în 2016, în campania electorală, am venit cu un program de guvernare bine articulat şi la această oră suntem în grafic. Prioritatea noastră numărul unu şi până la urmă şi a României este să avem majoritate parlamentară, să menţinem coaliţia cu ALDE, să avem guvern şi să ducem la bun sfârşit tot ce am spus în programul nostru de guvernare. Sunt discuţii, sunt păreri diferite, după cum am spus mai înainte, dar vă spun că dacă ar fi să aleg între un om, o persoană, un coleg, un prieten şi România, aş alege România. Aşa şi la partid, dacă ar fi să aleg între un coleg, o persoană, un prieten şi Partidul Social Democrat, aş alegere partidul”, a declarat Paul Stănescu.
El a făcut un apel la unitate către social-democraţi rugându-i „să lase frustrările, supărările la o parte”.
„Discuţii sunt continue. Avem idei, păreri, nu suntem toţi pe aceeaşi idee, pentru că nici într-o familie nu se întâmplă asta. Un lucru rămâne clar: ducem mai departe programul de guvernare, legile justiţiei, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, Codul Administrativ, Legea finanţelor publice locale, Legea Pensiilor. Avem obiective foarte importante şi eu am făcut apel la colegii mei să lase frustrările, supărările la o parte. Avem supărări şi la partid, şi acasă, şi la serviciu, dar ţinta noastră este să facem ceea ce am promis românilor în 2016” , a mai spus vicepremierul.
Declaraţiile vin în contextul în care, pe surse, au apărut informaţii că Stănescu şi alţi 32 de lideri ai PSD ar urma să-i ceară lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate de la conducerea partidului.