Ministrul Vasile Dîncu a semnat scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI), iniţiativă propusă şi coordonată de către Germania, în marja reuniunii ministeriale NATO care a avut loc la Bruxelles. La ceremonie a participat şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, potrivit comunicatului Ministerului Apărării.
ESSI este un proiect de cooperare în domeniul apărării aeriene, oferind sprijin statelor participante în procesul de achiziţie, integrare şi sustenabilitate a viitoarelor sisteme componente, realizarea obiectivelor privind standardele de interoperabilitate şi creşterea gradului de implicare a industriilor naţionale de apărare, astfel putând fi reduse costurile specifice, precizează Ministerul Apărării.