"E un proiect care se află în câteva variante în acest moment la Guvern. Într-o săptămână cel târziu, o să aveți un proiect pe care și-l asumă întreg Guvernul. Nu întrebați despre nivele de salarizare sau despre cum s-a făcut armonizarea pe categorii ocupaționale pentru că sunt probleme pe care încă le avem în discuție. În funcție de ipoteza pe care o vom stabili, vom ajunge la o anumită configurație. Este o problemă legată și de compatibilizarea cu Ministerul de Finanțe. Ministerul de Finanțe, evident, deținând portofelul național, trebuie să fie de acord sau nu cu anumite variante. Ei ne spun pragmatic ce putem să facem. Nu vrem să facem proiecte electorale din această lege, ci vrem să facem un proiect aplicabil, mai ales că de șase ani se așteaptă o variantă care să fie pragmatică și care să poată fi pusă în practică", a declarat vicepremierul, la solicitarea presei.
Întrebat totodată de ce ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea, nu a răspuns invitațiilor adresate de comisia de specialitate din Camera Deputaților sau dacă evită discuțiile cu presa, Vasile Dîncu a precizat că proiectul legii salarizării se află deocamdată în faza de "draft" și nu pot fi anunțate în mod public decizii care nu sunt asumate de întregul Cabinet.
"Noi nu putem să comunicăm și doamna nu poate să comunice un proiect aflat în draft, când este vorba de salarizare, unde este o sensibilitate foarte mare și nu își poate asuma public decizii pe care nu și le asumă întreg Guvernul. (...) În această situație în care așteptați de la ea să vă dea nivele de salarizare, pentru că au apărut în presă deja o grămadă de fantezii legate de nivele de salarizare, cred că din cauza asta... Dar, se va regla aceasta foarte repede, pentru că vom avea o variantă a Guvernului și atunci se va comunica masiv pe ea", a precizat el.