"Premierul Moldovei și-a dat demisia declarând că toți cetățenii sunt egali în fața legii. România este astăzi o țară aflată în plină criză, generată și amplificată de premier, a cărui legitimitate este făcută praf în fiecare zi de către domnia sa. Guvernarea României este aflată în plină disoluție. Dl prim-ministru sfidează pe toată lumea, propriii votanți și susținătorii PSD, și refuză să facă un gest normal în orice țară democratică — să își dea demisia", a spus liderul PNL.
El a susținut că Ponta și ministrul Justiției "recurg la amenințări față de cetățenii care doresc să protesteze". Blaga a amintit că liberalii au renunțat la lanțul uman din jurul Parlamentului.
"Dl Ponta arată ca un politician disperat, a cărui grijă este una singură — să își păstreze puterea, are un singur gând, indiferent care sunt costurile, să rămână agățat de scaunul de la Palatul Victoria", a adăugat Blaga.
Copreședintele PNL a declarat că premierul a blocat dreptul la vot românilor din diaspora la prezidențiale.
El a susținut că situația din prezent este tulbure, cu efecte devastatoare pentru credibilitatea țării.
"Am ajuns în situația aberantă în care premierul Victor Ponta, care spunea că dreptul la vot este o lozincă, să invoce votul românilor să rămână la putere. Ar fi fost bine pentru țară ca această moțiune să nu mai aibă sens și dl Ponta să își fi dat demisia, dar nu a făcut-o. Demisia dintr-o funcție publică atunci când faci rău țării este un gest care arată responsabilitate și un caracter puternic și am văzut ieri o astfel de situație în Guvernul domniei sale, numai că pentru dl Ponta binele României nu este o unitate de măsură, îl interesează fiecare zi în care mai rămâne în funcția de prim-ministru la Palatul Victoria. În asemenea condiții votul în favoarea moțiunii de cenzură devine o soluție de maximă urgență, o soluție în favoarea interesului național al României. Învățați de la premierul Moldovei, dle prim-ministru", a declarat Vasile Blaga.