"Continuăm să monitorizăm cu atenţie toate rutele alternative de tranzit al imigranţilor şi suntem pregătiţi să blocăm orice tentativă de trecere ilegală a frontierei dintre România şi Ungaria", a afirmat Halmosi.
Zsolt Halmosi, director adjunct al Poliţiei naţioinale ungare, şi Tibor Benko, şeful Statului Major al armatei ungare, au vizitat luni segmente ale frontierei dintre Ungaria şi Serbia. Ungaria a construit din 2015 gard metalic pe toată lungimea frontierei cu Serbia, pentru a bloca trecerea imigranţilor extracomunitari. Peste 1.000 de agenţi de poliţie şi militari monitorizează frontiera cu Serbia, în 2016 fiind arestaţi 5.589 de imigranţi clandestini.
Guvernul Ungariei are ca prioritate consolidarea securităţii de-a lungul frontierei cu România şi măsuri suplimentare pe graniţele cu Serbia şi Croaţia, pentru oprirea imigranţilor, afirma, la începutul lunii martie, Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
În ultimele luni, Guvernul Ungariei a semnalat de mai multe ori că va construi gard metalic de-a lungul frontierei cu România, pentru oprirea imigraţiei. "Migraţia va reîncepe din primăvară şi probabil că vor fi exercitate presiuni asupra frontierelor noastre. Trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru şi pentru a construi gard la frontiera cu România. Anul 2016 va fi unul greu în materie de imigraţie ilegală. Suntem supuşi presiunilor şi securitatea ţării este ameninţată", declara Janos Lazar în februarie.
Sursa: mediafax.ro