Legea a fost adoptată cu o largă majoritate în Camera Deputaților: 221 de voturi ”pentru”, 18 ”împotrivă”, 19 abțineri, 3 ”prezent, nu votez”.
„În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”, potrivit proiectului adoptat de deputați.
Potrivit primarului general, Nicușor Dan, folosirea infrastructurii alegerilor naționale pentru referendum ar duce la o scădere considerabilă a costurilor de organizare și la reducerea timpului petrecut în secții de alegători.
„Dacă referendumul va fi aprobat de cetățeni, va dispărea discrepanța dintre atribuțiile Primăriei Capitalei și banii care sunt alocați instituției pentru îndeplinirea acestor atribuții, în raport cu atribuțiile și bugetele primăriilor de sector”, a adăugat primarul general.