Cu această ocazie, Unitatea Arhive Diplomatice din MAE organizează o expoziție dedicată Tratatului, anunță Uniunea Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazu".
În expoziție sunt prezentate Tratatele de Pace de la Paris, din anii 1919 – 1920, precum și a alte documente diplomatice și fotografii rare din patrimoniul Arhivelor Diplomatice ale MAE. Expoziția amenajată la sediul central al MAE din București este deschisă publicului în zilele de 31 mai, 4, 6, 7, 8 și 9 iunie 2023.
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.
Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
Scopul semnatii Tratatului a fost stabilirea frontierelor noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Documentul a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).