Într-un comunicat de presă transmis luni, Horea Uioreanu spune că liberalii "nu sunt traseişti şi nici nu trădează".
"Apelul pe care președintele PSD și premier al României, Victor Ponta, l-a făcut către liberalii aflați în funcții de conducere, de a rămâne alături de domnia sa demonstrează că nu cunoaște deloc noțiunea de «liberal». Nu suntem partid de traseiști, nu am rămas niciodată la o masă la care nu am fost doriți sau unde am simțit că suntem tratați ca «ruda săracă». În niciun caz nu acceptăm să abdicăm de la principiile noastre, nu suntem soluție imorală și nici dinozauri de guvern. Liberalii nu sunt traseiști și nu trădează, domnule Ponta!", a arătat Uioreanu.
Acesta a subliniat că PNL a cerut doar respectarea protocolului USL, numirea în funcție a patru miniștri și funcția de prim viceprim-ministru pentru Klaus Johanis.
"Refuzul de a asculta solicitările noastre legitime nu ne face să dăm înapoi, prevederile protocolului USL nu sunt negociabile", a menţionat vicepreşedintele PNL.
Uioreanu a mai spus că nu știe cui s-a adresat premierul Ponta având în vedere că luni a demis din funcții doi reprezentanți ai PNL.
"Între ceea ce a spus și ceea ce a făcut domnul prim-ministru e o diferență uriașă, motiv pentru care consider că așteptarea noastră a fost în van. Victor Ponta vrea ca PNL să fie dat afară de la guvernare pentru a nu mai avea probleme cu restul «partenerilor» de doi la sută. PNL și-a câștigat locul pe scena politică prin muncă, prin atitudine și consecvență. În numele colegilor mei de partid cărora le-a adresat îndemnul de trăda, îi solicit domnului Victor Ponta să-și ceară scuze de la liberalii pe care i-a confundat cu trădătorii și traseiștii din oastea de strânsură pe care și-a creat-o în ultimele luni pentru a-și asigura puterea și după excluderea PNL de la guvernare", a conchis Horea Uioreanu.
Premierul Victor Ponta a postat pe pagina personală de pe Facebook următorul mesaj: "Am un mesaj pentru toţi alegatorii PNL şi USL: vreau ca PNL să rămână pe toate funcţiile pe care le deţine, vreau sa fie alături de mine, să îl dam jos pe Traian Băsescu şi să guvernăm ţara".