"Ponta a încercat, cu acest guvern, să facă două lucruri: să împace şi partidul, PSD-ul, baronii locali şi pe cei din teritoriu, şi, pe de altă parte, să facă un gest puternic de comunicare încercând să aducă în rândurile miniştrilor săi câteva figuri noi, tineri, cu un CV destul de bun, care însă nu ştim ce vor dovedi în fruntea unor ministere. Simplul fapt că ai urmat cursuri la o universitate celebră din lume nu înseamnă neapărat că eşti un bun practician. Dar vom vedea pe viitor. Cert este că Ponta a ţintit, prin numirea unor tineri în acest guvern, să dea semnalul că ceva se schimbă. Dânsul întotdeauna este foarte atent la comunicarea pe care o foloseşte şi suntem siguri că nu a pierdut această ocazie să încerce să puncteze la capitolul imagine", a spus Elena Udrea, în emisiunea "Deschide lumea".
Întrebată de ce a ieşit Victor Ponta nervos de la întâlnirea de miercuri cu Traian Băsescu, Udrea a răspuns: "Nu ştiu, dar are motive să fie nervos pentru că nu-i merg bine lucrurile în ultimul timp, s-a rupt USL-ul, sigur, s-a chinuit mult să-l rupă, prefăcându-se că vrea să-l păstreze, dar ieri a plecat într-un gest spectaculos şi Crin Antonescu din fruntea Senatului, are un guvern care înţeleg că nu prea a mulţumit prin faptul că nu au fost consultaţi unii din greii partidului."
În ceea ce priveşte şansele Guvernului Ponta 3 de a performa, pe viitor, deputatul PMP a explicat: "Se confruntă cu o situaţie comică, pe care nu o poate stăpâni, şi nu are soluţii. Nu ne imaginăm acum că acest guvern va avea soluţii la problemele pe care n-a putut să le rezolve Guvernul Ponta de doi ani încoace. Nu are motive să fie nici vesel, nici liniştit, probabil că toate acestea îşi spun cuvântul şi Ponta nu poate permanent să joace frumos în faţa camerelor."