Asociaţia ,,Iniţiativa pentru România" atrage atenţia asupra modului în care s-au strâns semnăturile pentru candidaţii din Capitală. ,,Există suspiciuni rezonabile că parte dintre acestea sunt false" - se arată în denunţul depus la Direcţia Naţională Anticorupţie.
De exemplu, potrivit calculelor asociaţiei, pentru Cătălin Predoiu, PNL a strâns aproape 1000 de semnături pe oră, adică puţin sub 17 semnături pe minut. Asta ,,folosind prezumţia generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi încontinuu, fără pauză" - după cum spun reprezentanţii asociaţiei.
Un caz asemănător este cel al lui Robert Turcescu. Pentru cel pe care Traian Băsescu l-a aruncat în lupta pentru Primăria Capitalei, Partidul Mişcarea Populară a adunat 19 semnături pe minut.
,,Iniţiativa pentru România" îl mai acuză şi pe Cristian Popescu Piedone că a obţinut 234 de semnături pe oră.
Întrebată despre modul în care Partidul Mişcarea Populară a strâns semnăturile pentru candidatul lui Traian Băsescu, Elena Udrea a spus că s-a procedat la fel ca la alte alegeri şi în cazul altor candidaţi.
"Păi aş compara cu semnăturile strânse de dl Klaus Iohannis care a bătut orice record ever. Dânsul cred ca strans 100 mii pe minut pentru că că nu semna nimeni pentru dl Klaus Iohannis ba dimpotrivă prin Suceava, Iaşi s-au plătit semnături de PNL doar îşi va pune cineva semnătura pentru candidatura dânsului. Daca dl Klaus Iohannis a putut, cred ca poate şi dl Robert Turcescu. Insinuez ca da... nu neapărat dl Iohannis, că nu dânsul le-a strâns, cei de la partid."
Asociaţia ,,Iniţiativa pentru România" mai cere ca Biroul Electoral Central, cel municipal şi cele de la sectoare să verifice listele de susţinători pentru candidaţii şi partidele care vor să candideze la alegerile locale în sectorul cinci al Capitalei.