Udrea a venit la secția de votare însoțită de Boghicevici și Mureșan și a votat atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru cele parlamentare parțiale. Ea a primit un buchet de flori de la unul dintre simpatizanții care o așteptau în fața Colegiului Mihai Eminescu din sectorul 4.
”Am votat pentru că România are nevoie de oameni care să o reprezinte puternici și aici în țară, și în Europa, așa că am votat pentru cea mai curajoasă listă, pentru cea mai puternică listă, pentru o listă care face diferența în politica românească. Am votat cu gândul la viitorul pe care îl am în minte de 10 ani de când fac politică și sunt convinsă că vom ajunge să trăim și așa cum ne dorim cu toții. Am votat pentru energie, pentru tinerețe și am votat pentru cei care au reușit să facă ceva în viață, fie că au activat în politică, în sport, în mediul de afaceri. Am votat pentru competență și pentru performanță”, a declarat Udrea la ieșirea din secția de votare.