Donaţiile vor fi colectate în primul rând de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai UDMR, de la parlamentari şi europarlamentari, a anunțat vicepreşedintele executiv al Uniunii, Horvath Anna, coordonatorul proiectului, scrie mediafax.ro.
”Am înfiinţat în urmă cu o săptămână, prin intermediul unei asociaţii, un fond de solidaritate pentru primarii UDMR condamnaţi să plătească amenzi administrative de zeci de mii de lei pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile primăriilor, în urma unor procese pornite după somaţii primite de la prefecţi. Iniţiativa a pornit de la ultima decizie a instanţei care îl vizează pe fostul primar din Sovata, Peter Ferenc, obligat să plătească 42.000 de lei. Anterior, au mai fost cazurile primarilor din Mădăraş Ciuc şi din Miercurea Ciuc, obligaţi să achite 90.000 de lei, respectiv 75.000 de lei, amenzile fiind exorbitant de mari. În acest cont se vor colecta donaţii, venite de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai UDMR, parlamentari şi europarlamentari, şi se vor plăti acele amenzi”, a spus Horvath, făcând apel la întreaga comunitate maghiară să contribuie la acest fond.