Întrebat de jurnalişti dacă a fost invitat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, Toader a răspuns: "Da, am fost invitat. Şi da, voi participa. Acum înţeleg că sunt mai multe şedinţe. Eu, la cea de la ora 16,00".
Social-democraţii vor avea, duminică, două reuniuni de partid - Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv Naţional, au precizat.
Potrivit surselor citate, urmează să fie ales preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi se vor organiza departamentele.
Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional va candida fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor. Departamentele vor funcţiona "ca un fel de Guvern paralel", au menţionat sursele citate.
Cele două reuniuni vor avea loc la Bucureşti, iar secretarul general al PSD a făcut deja invitaţiile către membrii CExN şi ai Consiliului Naţional.
Turorel Toader a afirmat, joi, despre Ordonanța de Urgență pe Codurile Penale că proiectul nu va înlocui codurile, ci modificări la ceea ce este în vigoare și va rămâne în vigoare.
”Dacă va fi o Ordonanță va fi cu trei elemenete, două parți cu trei elemente. I. Modificări la Codul Penal și II. Modificări la Codul de Procedură Penală. Aceste modificări vizează câte trei elemente: modificări privind deciziile CCR, transpunerea unor directive și preluarea unora dintre soluțiile legislative declarate constituționale”, a spus Tudorel Toader
Întrebat care este urgența acestor modificări astfel încât să fie justificată, ministrul Justiției a spus: ”Urgența era de anul trecut”.
Acesta a mai spus că Ordonanța se analizează. ”Întrebarea dumneavoastră nu produce efecte. Dacă elaborăm un draft, nu produce efecte, noi la minister putem elebora un draft, dar nu este decizia noastră dacă el este sau nu promovat”, a spus Tudorel Toader.
”Unii spun ce știu, alții știu ce spun”, a completat el.
"Era undeva în vara lui 2010 când Parlamentul elaborase proiectul de lege pentru noua lege a Educaţiei, trecuse de Camera Deputaţilor şi urma votul final la Senat. În momentul acela, Guvernul a venit şi a elaborat un proiect de lege propriu pe care l-a promovat, Curtea a spus că nu poate Guvernul să preia de la legiuitori un act normativ aflat în adoptare finală. Astăzi, dacă vorbim de OUG pe coduri penale, Guvernul nu va veni să înlocuiască cele două cpduri cu alte coduri, cum era atunci când legea Parlamentului era înlocuită cu OUG Guvernului. De data asta, Guvernul, dacă va veni, nu va veni să înlocuiască acet Cod Penal cu altul, va veni cu modificări la ceea ce este în vigoare şi va rămâne în vigoare", a declarat Tudorel Toader.
”Guvernul nu va veni să înlocuiască cele două coduri cu altele, va veni cu modificări la ceea ce este în vigoare și va rămâne în vigoare”, a mai spus ministrul Justiției.