Situația a fost dezvăluită de deputatul PSD Florin Tripa. El a postat pe Facebook și o fotografie în care apar cei trei primari la ședința PSD. Urmează apoi o altă poză, care ar fi fost făcută o oră mai târziu și în care câțiva dintre protagoniști apar cu fulare galbene ale Partidului Național Liberal.
„Unelte la dispoziție, 3 transfugi din partid, primari aleși pe listele PSD, care sunt acum în ograda liberală. Dacă mă întrebați cum arată cu adevărat trădarea, ea poartă chipul acestor oameni pe care i-am susținut și alături de care am gândit dezvoltarea localităților pe care le administrează”, scrie Florin Tripa pe Facebook. Cei trei primari sunt din localitățile arădene Beliu, Șicula și Livada.