"Dacă Victor Ponta ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale (să facă dreptate pentru fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, n.red.), ar deveni coleg de apartament, de cameră cu Adrian Năstase foarte repede. La nivel internațional, domnul Ponta și-a închis cariera de mult. Se duce pe aici, pe colo, cu lobby-uri pe bani. Mai ales că a avut două etape de angajamente. La Bruxelles și Washington, când spune mereu da și acasă face nu. Ce nu înțelege Viorel este că toți îi spun sincer: Viorel, dragă, statul de drept. Iar el spune ce e statul ăsta de drept. Eu nu spun că acești oameni nu sunt de apărat, dar nu de el, premier, ci de avocați. Ar fi o mare dramă pentru România, ca Viorel să ajungă președintele României. I-aș ruga pe români să mă creadă în zi de sărbătoare, că ar fi o dramă ca Victor Viorel să ajungă președintele României. Este lipsit de credibilitate afară, apărătorul corupților, iar el este un om profund corupt. Cum poți să îi astfel de avocat să-o aperi pe cei corupți. Victor Viorel este un corupt de aceeași talie și el. Nu vă amintiți cazul CFR Marfă, ce înscenări a făcut ca să-i dea lui Gruia Stoica CFR Marfă deși nu avea banii și când știa ce a făcut Gruia Stoica cu CFR Marfă. Ăsta e act de corupție. Victor Viorel este un prim-ministru profund corupt. Omul ăsta va ridica corupția deasupra standardelor duse de Adrian Năstase" a declarat Traian Băsescu, la Jocuri de Putere, la Realitatea TV.