”(Senatorul Traian Băsescu-n.r.) va duce în Senat toată experienţa pe care a acumulat-o în cele cinci guverne în care a fost membru, ca primar general al Capitalei, ca preşedinte al României timp de 10 ani. Toată această experienţă o voi pune în slujba Senatului, a partidului, a ţării, pentru că până la urmă toată viaţa mea am fost în slujba statului, inclusiv, atunci când am fost comandat de navă”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la BEM, la depunerea listelor electorale pentru alegerile parlamentare. Fostul preşedinte a afirmat că nu îi este ruşine să candideze în Bucureşti, afirmând că în urma sa a rămas ceva, scrie Mediafax.
”În Bucureşti eu cred că vom lua un rezultat bun pentru că de pe urma mea a rămas ceva în Bucureşti de când am fost primar general, linia 41 o vedeţi, contorizarea la scara de bloc există, pasajul Basarab pentru care m-am bătut atât s-a dovedit a fi un proiect viabil, 120 de km de linie de tramvai schimbată, 110 şcoli modernizate. Nu îmi este ruşine să candidez la Bucureşti”, a răspuns Traian Băsescu, întrebat ce scor îşi propune în Capitală.