Preşedintele Traian Băsescu a fost scuipat de un tânăr, sâmbătă, la Constanţa, în momentul în care a coborât de pe nava şcoală "Mircea", bărbatul fiind imobilizat imediat de către ofiţerii SPP.
Incidentul a avut loc la finalul vizitei făcute de şeful statului la bordul navei şcoală "Mircea".
La coborârea de pe vas, şeful statului a fost scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, de un bărbat din mulţime.
Bărbatul a fost imobilizat imediat de către ofiţerii SPP, în timp ce şeful statului s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să vorbească cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa.
După ce a stat de vorbă cu oamenii preţ de aproximativ două minute, preşedintele s-a urcat în maşină şi a plecat din port.
Reamintim că preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, în Portul Constanţa, la ceremoniile de întoarcere din voiaj a navei şcoală "Mircea".
Şeful statului a înmânat echipajului vasului Ordinul "Virtutea Maritimă" - în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul navei.
_____
Victor Ponta a fost huiduit astăzi în Gara de Nord, unde a ajuns de la Craiova, de un grup de aproximativ 30-40 de tineri care l-au aşteptat la ieşirea de pe peron.
Unul dintre tineri a afişat o pancartă albă pe care nu era scris nimic. În momentul în care tinerii au început să huiduie, Ponta i-a salutat cu mâna.
Citește mai mult aici
VICTOR PONTA, HUIDUIT în Gara de Nord - VIDEO