Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi, la prima oră, cu şeful PPE, Joseph Daul. Cei doi au discutat despre situaţia politică din România, dar şi despre evoluţiile din Republica Moldova.
Şeful statului l-a informat pe preşedintele PPE că a trimis la începutul săptămânii o scrisoare tuturor liderilor din Consiliul European. În aceasta a cerut stabilirea semnării Acordului de asociere, inclusiv a zonei de liber schimb, dintre Uniunea Europeană si statele membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte. În cadrul întâlnirii s-a făcut şi o analiză cu privire la situaţia din Ucraina.