Președintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea legii prin care primarii și președinții de consilii județene sunt reprezentanții orașelor și județelor în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, motivând că acest act normativ ar avea un impact negativ și ar diminua activitatea ANI, venind în contradicție cu recomandările din MCV.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 pe care a transmis-o președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Președintele Băsescu arată în cererea de reexaminare că prin legea aflată la promulgare, primarilor și președinților consiliilor județene li se acordă calitatea de reprezentanți ai comunelor, ai orașelor, respectiv, ai municipiilor și județelor, în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice. Totodată, potrivit noii legi, primarii și președinții consiliilor județene își pot delega, prin dispoziție, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociației, informează AGERPRES.
El mai precizează că, potrivit legislației în vigoare (art. 37 și 92 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităților administrativ-teritoriale în asemenea asociații sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului județean în condițiile respectării regimului incompatibilităților și al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
"Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună deoarece participarea primarilor și a președinților consiliilor județene în organele de conducere ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluția legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităților", susține șeful statului.
Președintele Băsescu subliniază că efectul noului text de lege este că Agenția Națională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor și a președinților consiliilor județene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociații.
"Considerăm că o asemenea opțiune a legiuitorului diminuează activitatea Agenției Naționale de Integritate și vine în contradicție cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și de Verificare din anii 2013 și 2014 prin care se are în vedere consolidarea măsurilor anticorupție și de asigurare a integrității", susține el.
Șeful statului arată că în contextul necesității combaterii corupției și asigurării transparenței și a integrității în sectorul public se impune menținerea acestei incompatibilități între calitatea de primar sau președinte al consiliului județean și aceea de reprezentant al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităților locale cu cele personale.
"Este evident că noul text de lege este de natură să pună în discuție imparțialitatea și obiectivitatea primarilor și a președinților consiliilor județene, creând premisele unui conflict de interese", punctează Băsescu.
El consideră necesară crearea un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie și adecvat asigurării integrității în sectorul public, arătând că astfel trebuie evitate de către legiuitor paralelismele legislative, cerință impusă de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și de jurisprudența Curții Constituționale.
"Avem în vedere faptul că, prin legea aflată la promulgare, se modifică Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, însă nu se face nicio trimitere la actul normativ ale cărui dispoziții sunt afectate, respectiv prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Apreciem că această modalitate de reglementare este de natură să creeze instabilitate legislativă și texte de lege echivoce", este de părere șeful statului.
El solicită reexaminarea legii trimise la promulgare, în sensul respingerii sale.