'Cred că este o decizie corectă a CCR să încerce să clarifice articolul 141 din Codul de procedură penală, pentru că spune: poliţia şi alte organizaţii'. Pot fi şi organizaţii private sau organisme ale statului care nu au în atribuţiuni unele activităţi şi să facă interceptări. Ori Curtea Constituţională pune în regulă. Înainte de acest cod de procedură penală, adică în vechiul cod, nu era menţionată poliţia sau alte instituţii. Tăcea, fapt pentru care a trebuit să reglementăm lucrurile prin decizii ale CSAT, puse în aplicare pe urmă, pentru că decizia CSAT a fost să decidem că SRI este autoritate naţională pe interceptări legate de convorbirile telefonice. Acest lucru a fost generat de faptul că erau singurii care aveau dotarea completă, ca urmare a Summit-ului NATO din 2008', a afirmat fostul preşedinte.
Potrivit lui Băsescu, înainte de summit-ul din 2008 s-a făcut o dotare în ritm accelerat, pentru a putea garanta nivelul de securitate cerut de faptul că erau prezenţi liderii ţărilor membre NATO, plus şefii statelor partenere NATO. Erau 58 de şefi de stat şi de guvern la Bucureşti şi a trebuit o dotare corespunzătoare unui asemenea eveniment, care s-a făcut şi "foarte ieftin şi cu multe donaţii de la parteneri", a adăugat Băsescu.
În opinia lui Traian Băsescu, după ce a apărut noul Cod de procedură penală, fiind acest înscris ambiguu, era normal ca la Curtea Constituţională să se ceară claritate. 'Este vorba de instituţii care pot afecta intimitatea persoanelor, iar în astfel de situaţii, Curtea Constituţională nu se poate juca, dacă este sesizată', a mai afirmat fostul şef al statului, scrie agerpres.ro.