"La Transporturi, sunt 3 miliarde necheltuiţi şi tu vrei să păcăleşti lumea să spui că pui o acciză să construieşti autostrăzi când ai trei miliarde necheltuite. Cât poţi să minţi lumea? Sau să spui că îmi trebuie 25% componenta autohtonă. Minciună. Suntem în program cu Fondul, ne finanţează 95% UE, iar de la 1 ianuarie 2014 în noul exerciţiu bugetar este eligibil şi TVA", a spus Băsescu, la B1.
Preşedintele a mai subliniat că banii obţinuţi din acciză reprezintă bani de campanie.
"Această taxă înseamnă bani de campanie. În primul rând, pentru prezidenţiale, dar încasările vor merge de la 1 aprilie. Zice că sunt bani pentru salarii şi pensii, vine Şova şi spune că pentru drumuri. Toţi mint cu neruşinare. Se fac simplu bani. Uitaţi-vă că bugetul lui Dragnea a crescut cu 1500 de miliarde, în condiţiile în care prin OUG ministrul Dragnea nu are nevoie de hotărâre de guvern pentru a repartiza banii. Toţi banii sunt în pixul lui Dragnea. Şi îi va da la preşedinţii de consilii judeţene care să facă tot soiul de contracte cu firmele de casă şi să le întoarcă înapoi 20-30%. Banii intră în sacul în care nu se ştie de unde mai provin. Sunt depersonalizaţi când intră la bugetul de stat. Nu există banc are să mai rămână cu destinaţie după ce a intrat în bugetul de stat", a mai spus Băsescu.
"E un joc pe voturi. Ponta ştie foarte bine că cei care pot aduce oamenii la vot sunt baronii locali, președinții de CJ. Ăştia trebuie satisfăcuți, transferaţi bani către ei. Ei dau bani la primari, care ştiu sigur că le aduc oamenii la vot. Asta e socoteala", a mai spus preşedintele.
Băsescu a spus că justificarea cheltuirii banilor proveniţi din acciză poate fi cerută de Parlament.
"Acest lucru poate să îl facă Parlamentul, nu preşedintele. Eu pot să cer public, cum cer să nu introducă acciza pentru că au venituri suficiente", a mai spus Băsescu.