"Nu e un secret pentru nimeni că domnia sa încă din primul mandat, chiar în iunie 2005, a dat o declarație prin care a zis că statul român condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov. Toată acțiunea președintelui în cele două mandate a fost în sensul anulării consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Voronin nu a făcut decât să preia niște teze staliniste, cele privind identitatea moldovenească, însă președintele Traian Băsescu a avut curajul să deschidă acest subiect privind unirea României cu Republica Moldova într-o perioadă în care nimeni nu avea curajul să treacă Prutul și lucrurile trebuie citite în următoarea cheie: e adresată această invitație președintelui Voronin de a analiza dacă e pregătit să își consulte poporul și partidele politice pentru a pregăti o eventuală reparație istorică a ceea ce a însemnat Pactul Ribbentrop-Molotov", a spus Tomac.
"Eu cred că problema a fost pusă corect în sensul că se consultă șefii celor două state dacă un asemenea proiect e realist, dacă poate fi avansat. Oricum președintele României a făcut o afirmație publică, prin 2007, prin care a informat pe românii de dincolo de Prut că i-a făcut o ofertă președintelui Republicii Moldova în ceea ce privește unirea celor două state. Trebuie citită corect această declarație. I-a propus-o președintele în funcție președintelui Republicii Moldova (...) Se discuta punctual despre instituția președintelui și nicidecum despre Voronin sau un alt actor politic. A fost o ofertă făcută Republicii Moldova pentru a analiza dacă e pregătită să anuleze consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov. Suntem singura națiune în Europa separată, astăzi, prin decizia a doi criminali, Hitler și Stalin, în 1939. Dacă nu suntem pregătiți să discutăm pe această temă, e o problemă care ține de societatea noastră", a adăugat Tomac.
Cum i-a propus Băsescu unirea lui Voronin: "I-am propus să fie președintele României Mari"
Fostul șef al statului Traian Băsescu a mărturisit că, pe vremea când era preşedinte, i-a propus fostului preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, unirea Republicii Moldova cu România. Interesant este că Traian Băsescu se oferise să îi cedeze liderului comuniştilor de peste Prut preşedinţia României Mari, iar el urma să devină vicepreşedinte. Voronin este cel care, în 2013, a spus despre fostul preşedinte al României că îl suna noaptea în stare de ebrietate, informează Realitatea TV.
Traian Băsescu a reluat, de ziua Micii Uniri, ideea lansată în timpul mandatului său: "Următorul proiect de ţară pentru România este unirea cu Republica Moldova". Fostul preşedinte a amintit şi episodul în care i-a propus lui Voronin, lider comunist, să înfăptuiască unirea.
"Tensiunile dintre mine și Voronin au pornit de la asta, că i-am spus verde în față: 'hai în Parlament amândoi, tu președintele României Mari, eu vicepreședinte și facem unirea și atunci Voronin a început să arunce pietre peste frontieră (...) Deci ăsta a fost un antiromân, dar nu un prorus", a declarat Băsescu la Conferința Românilor de Pretutindeni, la Palatul Parlamentului.
Liderul comuniştilor moldoveni este cel care susţinea, în 2013, că Traian Băsescu face presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi că îl sună noaptea în stare de ebrietate.