”Se va solicita avizul Consiliului Legislativ, se va solicita avizul CSM, funcție de care se va decide conținutul final pe care trebuie să-l aibă această OUG (...) Cauzele vor fi rejudecate în complete legal constituite. Este un lucru pe care nu prea l-ați subliniat în presă. Eu m-am referit la complete ilegal constituite și nu doar la cauzele în care oamenii au fost condamnați. O anumită stare de așteptare pot avea cei condamnați în speranța că în contestația în anulare se poate ajunge
În opinia mea trebuie să fie preocupați și cei achitați de către un complet nelegal constituite. Cine face recursul în cazul acesta? Nu cel achitat că nu are interesul, dar îl poate face procurorul. Toți cei care vor face contestație vor fi judecați de complete legal constituite.”, a declarat Tudorel Toader.
Ordonanța de Urgență va viza, practic, sentințele definitive date de completurile de 5 judecători de la instanța supremă începând cu anul 2014.
Ordonanța de Urgență este una cu miză pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat de un complet de 5 în dosarul Referendumului, în 22 aprilie 2016.
În 7 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.
Potrivit deciziei Curții, completurile de cinci judecători au fost nelegal constituite din 2014, când instanța supremă a decis să nu respecte prevederea legii 304/2004 privind formarea completurilor de 5 judecători, care stabilește că toți cei 5 judecători ai completului se stabilesc prin tragere la sorți. Instanța supremă a decis ca doar patru să fie aleși astfel.