May a declarat că înţelege că unele persoane sunt săturate de tot procesul şi că doresc să părăsească UE fără acord, însă a precizat că ea doreşte un acord şi că este nevoie de o amânare scurtă a Brexitului.
Premierul a precizat că dezbaterea nu mai poate continua şi a adăugat că abordarea Camerei Comunelor, care a respins toate alternativele la Brexit, nu a funcţionat.
May s-a oferit să participe la discuţii cu liderul opoziţiei Jeremy Corbyn pentru a ajunge la un plan. Însă ea a precizat că acest plan trebuie să includă acordul retragerii negociat de ea cu UE.
May speră ca Brexitul să se producă pe 22 mai
May a precizat că această amânare va trebui să fie „pe cât de scurtă posibil” şi că se va încheia când se va ajunge la un acord. Ea a informat că planul la care ar ajunge cu Corbyn ar urma să fie supus unui vot în parlament pentru ca apoi să fie prezentat săptămâna viitoare Uniunii Europene.
Dacă ea şi Corbyn nu ajung la un acord, atunci Camera Comunelor va vota pentru mai multe opţiuni privind viitoarea relaţie cu UE. May a precizat că guvernul va respecta apoi decizia Camerei Comunelor.
May a precizat că doreşte ca întreg procesul să fie încheiat până pe 22 mai pentru ca Marea Britanie să nu participe la alegerile europarlamentare.