„Potrivit Articolului 5 din tratatul NATO, orice stat membru care este atacat, organizația intervine. Există și Articolul 4 care spune că există consultări între statele membre. Am văzut că Germnaia și Croația au declarat foarte clar că nu se vor implica pentru Ucraina, la fel și Bulgaria, care a declarat că nu vrea trupe pe teritoriul său. Scutul de la Dveselu este un punct de apărare strict defensiv, niciodată nu s-a pus problema atacului Rusiei sau a oricărui punct din Mare Neagră. E nevoie de mai multă diplomație și mai puțină miliătrie. SUA și NATO au încercat să calmeze tenziunile. Moscova și Washingtonul ar putea regenocia noi tratate despre arme nucelare, cât și despre prezența NATO în Estul Europei. NATO a cerut reluarea relațiilor directe cu Rusia, cât și o transparență mărită”, a declarat Teodor Meleșcanu în emisiunea „Controversat”.
„Instalația Aegis Ashore nu are o tehnologie de ultimă oră, ea fiind prezente în România și Polonia. NU cred că se poate discuta să vină rușii la Deveselu, iar noi la ruși. Nu a existat decât un sistem defensiv de apărare, nu s-a pus niciodată porblema de lansări de atacuri. Totuși, este un subiect ce poate fi utilizat la negocieri, pe modelul win-win. Aproap 75% din bugetul Rusiei este bazat pe exportul de gaze naturale. Nu este vorba de sancțiuni. România este singura țară din Europa de Est care are zăcăminte. Aproape 85% din necesități sunt acoperite. Avem o conductă din Rusia prin Bulgaria la un preț redus. Avem posibilitatea de a face investiții ca să avem gaze naturale, dar chiar să și exportăm. Trebuie să facem investiții ca să nu mai depindem energetic de alții. La negocieri toată lumea vine cu cereri cât mai mari, dar este nevoie de un compromis mereu. Lavrov spune că niciodată nu au vrut să invadeze Ucraina”, a mai spus Meleșcanu.