Liderii social-democraţi îl avertizează pe vicepremier că declaraţiile făcute la sfârşitul săptâmânii trecute au produs foarte multă "tulburare" în PSD. Oprea ameninţa că, dacă se modifică pe furiş codul penal, UNPR iese de la guvernare.
Nu este uşor să-i ceri unui partid ca PSD sau să aibă impresia PSD că e un partid care poate fi şantajat. Au fost reacţii foarte diferite şi a fost şi acesta un subiect de discuţii, ca să calmăm colegii, să le spunem că nu sunt probleme cu UNPR şi că relaţiile în coaliţie sunt bune. Dar genul acesta de declaraţii pot produce tot felul de neînţelegeri. Din acest motiv putem spune că nu putem fi captivi. Putem fi parteneri, dar nu putem fi captivi [...] PSD nu este un partid care se poate preda cuiva sau care să fie speriat de eventuale declaraţii la televizor şi nici un partid care să fie captiv într-o guvernare pe care o conduce", a declarat, la Suceava, Liviu Dragnea, la patru zile după ce liderul UNPR, Gabriel Oprea, a ameninţat cu retragerea de la guvernare.