"Constat cu îngrijorare cum, în ultimele săptămâni, au luat amploare atât conflictele dintre instituții, cât și acțiunile unor instituții de forță care slăbesc democrația. România trebuie să revină la o stare de normalitate și, în acest context, cred că decizia de ieri a Curții Constituționale de respingere a sesizării PNL prin care s-a încercat blocarea înființării Comisiei pentru evaluarea democrației deschide drumul spre o dezbaterea reală de care avem urgent nevoie la nivelul Parlamentului", a declarat Tăriceanu.
În viziunea sa, "astăzi, există mari semne de întrebare legate de schimbarea prin mijloace nedemocratice a Guvernului, nu în Parlament, ci prin acțiuni de forță în afara instituțiilor alese democratic".
"România vine după 10 ani de regim Băsescu, care a impus o logică a conflictului instituțional și a practicilor la limita democrației sau chiar antidemocratice. Un regim care a folosit instituțiile ca 'baroase politice' pentru a tranșa conflicte politice, chiar cu riscul vădit de încălcare a echilibrului puterilor în stat. Din păcate, nu pot să nu constat că strategiile și practicile nedemocratice specifice regimului Băsescu continuă", a mai spus președintele Senatului.
Pe de altă parte, Tăriceanu atrage atenția și că România trece printr-o perioadă de "acțiuni necesare" în zona justiției, "alterate, din păcate, de o serie de abuzuri și excese care ridică grave semne de întrebare legate de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor". În acest context, Tăriceanu susține că niciun om politic responsabil "nu poate să închidă ochii când vede cazuri de abuzuri asupra cetățenilor, cum este cel al Marianei Rarinca, sau când vede România pe primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul rușinos al proceselor pierdute la CEDO".
"Când în România democrația este sub asediu, Comisia pentru evaluarea democrației este o necesitate, o dovadă de responsabilitate și normalitate de care avem nevoie. Relansez invitația adresată tuturor partidelor și reprezentanților societății civile, dar și cetățenilor, de a contribui la activitatea acestei comisii. Vreau ca această comisie să nu fie privită ca un vehicul partizan, ci ca o șansă de a aduce România pe un drum al normalității democratice care va da mai multă încredere cetățenilor în stat și în instituții", a mai declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
Declarația sa vine în contextul deciziei de miercuri a CCR de respingere a sesizării PNL, prin care s-a încercat blocarea înființării Comisiei pentru evaluarea democrației.