Eu cred că mai degrabă dorinţa lor este dublă (a primarilor din această alianţă - n.r.). Pe de o parte, de a realiza nişte proiecte concrete de colaborare, ceea ce eu cred că este lăudabil având în vedere că sunt patru municipii mari, situate într-o regiune din care fiecare se consideră că face parte. Şi în al doilea rând cred că este o reacţie la incapacitatea şi impotenţa actualei conduceri a PNL, de la care nemaiavând niciun fel de aşteptare au hotărât ei cumva să ridice steagul. Eu o pun în cheia aceasta. Nu mă sperie în niciun fel aşa-numitele comentarii secesioniste, separatiste. Asta mi se pare că sunt totuşi clare exagerări. Eu nu împărtăşesc punctul acesta de vedere. Nu cred că în momentul de faţă cineva cu scaun la cap se găseşte la o astfel de posibilitate. Nici nu văd de ce”, a declarat, luni, Tăriceanu, relatează Agerpres.
El a subliniat însă că Guvernul nu este dator “vreunuia” din municipiile care fac parte din alianţă.
“Guvernul nu cred că e dator vreunuia din aceste municipii. Eu, când eram prim-ministru, am pompat o grămadă de bani la Cluj. Clujul nu este un oraş defavorizat, care, vezi Doamne, nu mai poate de câte contribuţii dă la bugetul de stat. Nu. A primit bani de la bugetul central, şi celelalte oraşe la fel. (...) Dar, dacă ei vor să dea un semnal către investitori români sau străini că reprezintă o piaţă mai mare, sigur că poate să fie lucrul ăsta îndeplinit în măsura în care vor şti să atragă nişte investiţii. Dacă ei vor să o pună în termenii aceştia ai unei dispute cu Guvernul, nu cred că sunt îndreptăţiţi să o facă, pentru că toate aceste oraşe au fost, poate, îndestulate e prea mult spus, pentru că niciunul dintre oraşele din ţară nu a primit atâţia bani câţi şi-ar dori, niciunul, toate oraşele îşi doresc şi mai mult. Ceea ce vă pot spune - în responsabilitatea noastră, ca partid de guvernare, nu poate să fie să dăm bani la oraşul de unde este colegul meu X sau colegul meu Y, ci ne uităm la nevoile generale de dezvoltare ale regiunilor ţării şi bugetul în felul ăsta va fi distribuit. Nu mergem pe prietenie, sunt prieten cu un prieten din oraşul nu ştiu care şi îi dăm mai mult”, a susţinut Tăriceanu.
Primarii municipiilor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, “Alianţa Vestului” în scopul atragerii de fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.