Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va participa miercuri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pe tema legilor justiţiei, au declarat surse din interiorul partidului, în timp ce colegii de coaliţie, liderii PSD vor decide miercuri dimineaţă dacă vor da curs invitaţiei.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni pe legislaţia în domeniul justiţiei, potrivit unor surse din interiorul formaţiunii.
Potrivit unor surse din interiorul PSD, social-democraţii vor organiza o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, miercuri, de la ora 10:30, în Parlament, pentru a decide dacă vor participa la consultările care vor avea loc cu celelalte partide politice, la Cotroceni, convocate de preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită miercuri, la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul justiţiei.