"La această discuție, subliniez, nu am fost singur, am fost cu colegul meu, copreședintele ALDE Daniel Constantin, deci există martori la această discuție, președintele era singur. Președintele ne-a prezentat care este dorința domniei sale, de a realiza o altă majoritate decât cea rezultată din alegeri, pe zona centru-dreapta, alcătuită din PNL, ALDE, USR, PMP, UDMR plus minorități, care pe hârtie ar fi însumat puțin peste 50%, dar evident ar fi desconsiderat opțiunea majoritară a electoratului. Ceea ce a fost pentru mine surprinzător - această propunere a fost însoțită de o serie de considerații ale președintelui pe care eu le-am apreciat ca fiind mai degrabă parte a unui bluff, adică o încercare de intimidare a noastră, a mea și a colegului meu, în speranța că vom ceda, că ni se vor înmuia picioarele și că vom accepta o astfel de formulă", a declarat Tăriceanu, la Antena 3.
În opinia sa, președintele face ”o greșeală imensă, pentru că vrea să-l copieze pe Băsescu, care era maestru la poker". "Eu nu sunt jucător de poker, nu știu poker și nu-mi place pokerul și nu admit pokerul în politică. Eu nu joc poker, eu nu sunt dispus să joc poker", a mai afirmat liderul ALDE.