„Ca preşedinte al Senatului, am avut un dialog consistent şi pozitiv cu Frans Timmermans. Am apreciat atitudinea constructivă şi determinarea exprimată pentru a acompania România pentru ridicarea MCV. Vreau să fac, însă, şi o serie de precizări şi să pun o serie de accente care consider că nu au avut suficientă vizibilitate după această întâlnire”, a scris Tăriceanu pe pagina de Facebook.
Preşedintele Senatului spune că nu există considerente politice care să justifice trecerea cu vedere a abuzurilor sau a încălcărilor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
„Este suficient ca un singur cetăţean român să fie victima unor abuzuri, să fie arestat pe baza unor dovezi fabricate, să facă închisoare nevinovat, pentru a trage semnale de alarmă în societate şi a lua atitudine astfel încât aceste abuzuri să nu se repete. În România, sunt sute de astfel de cazuri de abuzuri ale statului paralel împotriva cetăţenilor care au fost prezentate în media şi, inclusiv, expuse prin decizii ale unor magistraţi”.
Tocmai de aceea Tăriceanu îl dă din nou exemplu negativ pe şeful statului.
„Spun aceste lucruri pentru că tot văd oameni politici, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, cum recită statistici: numărul de anchete a crescut, procurorii au X% rata de condamnări; exact ca un politruc din vremea comunistă, care vorbea despre producţia la hectar. Încălcările Constituţiei de către procurorul şef al DNA, abuzurile şi dovezile fabricate, oamenii nevinovaţi care au fost arestaţi abuziv, toate par amănunte care nu au suficientă greutate în faţa acestor statistici. De ce? Pentru că, pentru domnul Iohannis, aceşti români sunt doar statistici, procente mai scăzute decât procentul condamnărilor. Pentru domnul Iohannis, atât timp cât procentul condamnărilor este mai ridicat decât cel al abuzurilor, DNA este pe plus”, a scris Tăriceanu.
„Este o iluzie că politicienii europeni vor lupta ei împotriva abuzurilor din România. Instituţiile europene cu atribuţii pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor – mă refer la CEDO - au avertizat România în repetate rânduri; dar este rolul oamenilor politici, aleşi democratic de români, să ia măsuri. Acest lucru este făcut în aceste luni de Parlament, aspect pe care l-am subliniat în dialogul cu Frans Timmermans. Avem legile de reformă ale Justiţiei pe care Parlamentul le-a votat. (…) Urmează dezbaterea proiectelor de lege de modificare ale Codului Penal şi Codului de Procedură penală pentru a le pune în acord cu deciziile CCR,cu Directivele europene şi hotărârile CEDO”, a punctat Călin Popescu-Tăriceanu.
Totodată, acesta a ţinut să salute „curajul” de care a dat dovadă ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Advertisement „Am văzut multe atacuri la persoană împotriva ministrului Justiţiei, dar nici un argument care să arate că dna Kovesi nu a încălcat Constituţia în repetate rânduri, pentru a face referire doar la unul din principalele argumente aduse de ministrul Justiţiei. Acest raport a deschis definitiv cutia Pandorei şi a expus abuzurile sistemului. Cei care se străduiesc să închidă cutia la loc şi să afirme că nimic nu s-a întâmplat nu înţeleg un singur lucru: România nu se va întoarce la un sistem opresiv, iar statul paralel nu are cum să câştige atât timp cât suntem o ţară europeană şi democratică”, a precizat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a spus că a urmărit cu atenţie reacţiile care au urmat după vizita lui Frans Timmermans în România şi că a identificat două tipuri.
„Primul tip de reacţie – pe care am văzut-o la politicienii români care şi-au făcut un obicei în a-şi critica propria ţară – mi-a amintit de comunism şi de vizitele secretarului de partid. Cu mânie proletară au înfierat România, au vorbit despre activarea articolului 7 pentru nerespectarea statului de drept, deşi chiar Frans Timmermans a precizat clar că nu se are în vedere un asemenea pas. În comunism, aceşti oameni mărunţi s-ar fi plecat în faţa secretarului de partid; unii au şi făcut-o, fiind slujitori mărunţi ai sistemului represiv, iar acum doar şi-au schimbat stăpânii”, a susţinut Tăriceanu. Al doilea tip de reacţie identificat de preşedintele Senatului a fost de conformitate cu principiile europene. „Este o reacţie a celor care văd relaţia cu oficialii europeni ca fiind una de parteneriat, nu de subordonare. În această zonă, vizita lui Frans Timmermans a fost prezentată cu obiectivitate, ca parte a unui dialog instituţional care să faciliteze atingerea unor obiective pe care le-aş numi comune, din care cel mai important este ridicarea MCV. Salut această atitudine şi cred că doar aşa România poate să fie mai puternică în Uniunea Europeană”, a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.