Întrebat ce părere are despre criza guvernamentală din România, Swoboda a declarat că preşedintele ar trebui să contribuie la stabilitate.
"Este foarte important să fie stabilitate în ţară. Îmi pare rău că preşedintele ţării nu contribuie la stabilitate, deoarece este sarcina sa. Cred că acesta este scopul unui preşedinte de ţară: să ajute la depăşirea crizelor politice", a spus Hannes Swoboda.
Referitor la liberali, liderul socialist a spus că a primit mai multe mesaje.
"În ceea ce priveşte Partidul Liberal, am auzit diverse mesaje: majoritatea vrea să rămână la guvernare, conducerea vrea să plece de la guvernare. Unii spun că este un fel de o coordonare directă între preşedinte şi Partidul Liberal, dar oricum sunt împotriva destabilizării provocate de preşedintele Traian Băsescu. Sper ca Guvernul premierului Ponta să poată fi stabilizat din nou şi să rămână la putere", a precizat Swoboda, la conferinţa de lansare a proiectului S&D "Relaunching Europe".